Home / COMUNICAT 1 – 2015

COMUNICAT 1 – 2015

Cei mai buni ciclişti din ţară participă sâmbătă seara,

în Parcul Tineretului din Capitală, la cel mai spectaculos concurs

15 Octombrie 2015              Sâmbătă 17 octombrie, pasionaţii de ciclism îi vor putea vedea concurând, începând cu ora 18:20, în Parcul Tineretului din Bucureşti, pentru ultima dată împreună în acest an, pe cei mai buni sportivi români cu ocazia celei de-a patra ediţii a „MoonTimeBike”, una dintre cele mai spectaculoase competiţii pe două roţi din ţară, singurul concurs din România de Mountain Bike ce se desfăşoară în nocturnă şi în oraş. Ca şi la ediţiile anterioare, vor exista multe noutăţi una dintre ele fiind transmiterea în direct a unor momente din cursă!

Organizat, ca şi„Prima Evadare”, de aceeaşi echipă, Clubul Sportiv NoMad Multisport, „MoonTimeBike” este pe punctul de a deveni la fel de celebru ca şi „fratele” său mai mare. Dar dacă la cursa din primăvară se depăşeşte în fiecare an recordul de participare, la „MoonTimeBike” se întâmplă acelaşi lucru cu numărul spectatorilor prezenţi.

Concursul, singurul de Mountain Bike Cross Country urban din ţară, se desfăşoară pe un traseu amenajat de Clubul Sportiv NoMad Multisport în Parcul Tineretului. Datorită spaţiului limitat, numărul concurenţilor este acelaşi la fiecare ediţie, 150. Pentru a fi admişi la start, riderii trebuie să se fi clasat în ultimii doi ani între primii 15% la „Prima Evadare” sau între primii 30% la principalele maratoane montane din ţară. Şi concursul din acest an s-a bucurat de un mare interes, după doar o zi de la începerea înscrierilor, pe listă se găseau deja 100 de nume.

Traseul de tip XCO (Cross Country Olympic) este deopotrivă dificil şi spectaculos, cu urcări şi coborâri abrupte de poteci cu iarbă, noroi şi pietriş, de trepte şi podeţe, pe o diferenţă de nivel de 700 de metri. Bikerii vor trebui să înconjoare traseul de 7 ori, astfel că în final distanţa parcursă va fi de 35 de kilometri. Premiile totale vor fi de peste 8.000 de lei şi se vor acorda la 5 categorii.

Cursa din acest an se anunţă a fi cea mai disputată de până acum. Traseul este de acum cunoscut şi vor fi prezenţi la start mulţi sportivi care sunt în formă şi au avut un sezon foarte bun. Se preconizează că învingătorul ultimelor două ediţii, Lucian Logigan (Ideal Geiger), va întâmpina o concurenţă puternică din partea lui Daniel Crista (Bike Xpert Racing), campion XCM, a lui Alexandru Stancu (Bike Xpert Racing), campionul de anul trecut la MTB, a lui Ionuţ Sdrăilă (NoMad Merida CST), component al echipei naţionale, a lui Elisei Miron (NoMad Merida CST) şi a lui Alex Ciocan (Rose Bikes), cel mai experimentat ciclist participant. Un important cuvânt în desfăşurarea cursei va avea şi favoritul categoriei 18-29 de ani, Timotei Păcurar (NoMad Merida CST), câştigător a 16 concursuri şi a două titluri de campion naţional în acest an.

Lupta va fi spectaculoasă şi la fete, câştigătoarea ultimelor două ediţii, Beata Adrienne Piringer (Giant), va avea de luptat cu Emese Fodor (NoMad Merida CST), câştigătoarea primei ediţii, dar şi cu Irina Dumitru (Bike Xpert Racing), câştigătoarea ultimelor două ediţii de la „Prima Evadare” şi proaspătă campioană la XCM (Cross Country Maraton).

Ca și în ceilalți ani fotografierea evenimentului va fi o provocare pentru cei mai experimentați fotografi din București care au scos an de an fotografii incredibil de creative din jocul de lumini și dinamica cicliștilor. Amănunte, harta traseului şi ce tipuri de fotografii puteți face se găsesc pe site-ul concursului http://moontimebike.ro

Şi tot ca o tradiţie la evenimentele organizate de NoMad Multisport, fiecare participant va avea o înregistrare video a evoluţiei sale din concurs. Filmuleţele iRewind vor fi disponibile pe site-ul www.moontimebike.ro.

Aşadar, dacă sunteţi pasionaţi de ciclism, de Mountain Bike, de biciclete sau de sport, vreţi să încurajaţi un concurent sau să faceţi fotografii, căutaţi adrenalină, vreţi să faceţi gălăgie sau vreţi doar să vă plimbaţi, sunteţi invitaţi sâmbătă seara în Parcul Tineretului din Bucureşti. Adunarea la start a competitorilor se va face la ora 18, iar la 18:20 va începe cursa. Sunteţi aşteptaţi cu cele mai inedite obiecte de făcut zgomot. Dacă nu aveţi aşa ceva, vă puteţi înscrie pe site-ul evenimentului www.moontimebike.ro, la secţiunea “Spectatori”, sau la goo.gl/forms/kDWYXcs660 şi veţi primi de la organizatori, în limita stocului disponibil, un astfel de obiect. Puteţi urmări desfăşurarea concursului atât din zona de start/sosire, cât şi de-a lungul traseului, în zonele special amenajate.

“MoonTimeBike” 2014 în cifre 

  • 5.000 km sau 1.000 de ture parcurse de concurenţi
  • 2.000 de spectatori
  • 200 de persoane în echipa de organizare, voluntari şi colaboratori
  • 160 de instrumente de făcut zgomot/încurajat
  • 75 de fotografi
  • 30 de proiectoare
  • un traseu de 5 km, parcurs de 7 ori
  • o maşina de făcut fum 🙂

Pe lângă „MoonTimeBike”, Clubul NoMad Multisport mai organizează cel mai mare maraton de Mountain Bike din sud-estul Europei – “Prima Evadare”, cu peste 3.000 de participanţi, inclus anul viitor pentru prima dată în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), şi are una din cele mai bune şi apreciate echipe de MTB din ţară. Alături de Fundaţia Adept, clubul a creat, marcat şi întreţinut diferite trasee de ciclism montan, precum cel din zona Viscri – Saschiz. NoMad Multisport participă, în diferite forme de asociere, şi la organizarea mai multor competiţii, precum Transilvania Bike Trail Race.

“MoonTimeBike” 2015 se bucură de susţinerea partenerilor entuziaşti: Digi Mobil si Tiriac Leasing

Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile www.moontimebike.ro sau pe pagina de facebook oficiala www.facebook.com/MoonTimeBike. Fotografiile sunt centralizate pe pagina http://moontimebike.ro/foto, iar materialul video pe pagina http://moontimebike.ro/video

Persoana de contact:
Daniel Sardan / Presedinte Clubul Sportiv Nomad Multisport
dan@nomadmultisport.ro / www.nomad-team.ro