Organizatorul Concursului “MoonTimeBike” (denumit in continuare „Concursul”) este Clubul Sportiv Nomad Multisport.
Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, (denumit in continuare („Regulament”) care este obligatoriu pentru toți participanții.
Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica și/sau schimba regulamentul, cu obligația de a anunța, in aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială.
2. LOCUL ȘI DURATA DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI:
MoonTimeBike este un concurs – eveniment de ciclism, de tip XCO (Cross Country Olympic). Concursul se va desfășura in Parcul Tineretului, București pentru participanți înscriși prezenți pe pagina http://moontimebike.ro/participanti/, ce se vor întrece intr-o competiție de mountain-bike pe o bucla de circa 5 km, în decursul a doua ore, în data de 19 octombrie 2019.
Startul la competiție se va da sâmbăta, 19 octombrie 2019, în Parcul Tineretului, intrarea liceul Gh. Sincai. Întregul eveniment se va desfășura de la ora 18:00 la ora 22:00.
3. DREPTURI ȘI CONDIȚIILE DE PARTICIPARE:
Concursul este accesibil tuturor persoanelor care respecta condițiile prezentului regulament și care urmează indicațiile prezente in acest Regulament pentru a-și valida participarea. Se permite atat înscrierea sportivilor licențiați cat și a celor amatori. Numărul participanților este limitat la 200 de persoane.
Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrala, liber consimțită și in afara oricărei constrângeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat automat in situația in care sunt furnizate date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare in completarea datelor personale.
Pentru a putea participa la Concurs, participanții, trebuie sa achite o taxa de participare de 100lei / participant. În cazul în care concurentul se retrage, nu se prezintă la concurs, este descalificat sau abandonează, suma nu va fi restituită conform cu Ordonanța 34/2014, Art. 16. al. L.
Datorita gradului de dificultate crescut, la concurs pot participa doar concurenți cu experiență, adică cei clasați în primii 15% la Prima Evadare sau în primii 30% la maratoanele montane menționate în formularul de înscriere. În ambele cazuri, se ia în calcul clasamentul general (masculin/ feminin) al edițiilor 2019 sau 2018. Aceste date vor fi furnizate de către participanți, verificate și validate de către Organizator. Lista cu concurenții acceptați va fi publicată pe site, cei care nu îndeplinesc aceste condiții vor alcătui o lista de așteptare. În cazul în care rămân locuri disponibile aceștia din urma vor putea sa participe la Concurs. Selectarea lor se va face în funcție de ordinea înscrierii pe site (iar proba de calificare parcurgerea unei ture de traseu in decurs a 20 minute).
Pentru concurenții care nu se încadrează în baremele de mai sus, dar au experiența necesară participării în condiții de siguranță va rugam sa trimiteți mail la contact info@nomadmultisport.ro pentru a rezolva separat aceste excepții.
CATEGORII SI PREMII:
Masculin 15-18 (sportivi amatori nelegitimati sau care detin legitimatie de sportiv amator, cadet sau junior)
Masculin 19-29 (sportivi amatori nelegitimati sau care detin legitimatie de sportiv amator sau master)
Masculin 30-39 (sportivi amatori nelegitimati sau care detin legitimatie de sportiv amator sau master)
Masculin 40-49 (sportivi amatori nelegitimati sau care detin legitimatie de sportiv amator sau master)
Masculin 50-59 (sportivi amatori nelegitimati sau care detin legitimatie de sportiv amator sau master)
Feminin Open
Elite Masculin (categorie destinată sportivilor U23, Elite)
DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII:
- Formularul de înscriere (online) completat;
- Declarația pe propria răspundere (de semnat formularul prestabilit, în ziua concursului, la ridicarea numerelor de participare)
* Numărul de participare și chip-ul de cronometrare vor fi ridicate de la race-office-ul organizatorilor pe baza buletinului de identitate.
4. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE:
Organizatorul își rezerva dreptul de a colecta datele de contact ale concurenților, pentru viitoare acțiuni și evenimente. Cei înscriși își dau acordul de a primi comunicate și informații din partea NoMad Multisport, precum și din partea co-organizatorilor sai. Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției.
Prin înscrierea la concurs participanții declara ca sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator, precum și cu participarea la Concursul “MoonTimeBike” astfel, implica acceptul și consimțământul participanților ca datele lor personale sa fie păstrate și prelucrate de Clubul Sportiv NoMad Multisport în scopul desfășurării Concursului și numai în vederea desemnării câștigătorului.
Organizatorul se obliga ca datele personale sa nu fie difuzate către terți. Organizatorul se obliga sa păstreze confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora.
Adresele de email ale utilizatorilor care s-au înscris în concurs se păstrează de către Organizator.
5. MECANISMUL CONCURSULUI
Participanții vor afla informații despre concurs de pe pagina www.facebook.com/MoonTimeBike, acesta fiind un concurs de ciclism, de tip XCO (Olympic Cross Country) desfășurat noaptea, destinat sportivilor cu experienta.
Startul la competiție se va da sâmbăta, 19 octombrie 2019, ora 18:30, in parcul Tineretului, București, intrarea Liceul Gh. Sincai. Întregul eveniment se va desfășura de la ora 18:00 la ora 22:00, conform programului menționat mai jos.
Competiția efectiva consta într-un concurs de ciclism mtb, de tip XCO. Concurentul va parcurge 7 tururi, o tura din traseu, care este în n jur de 5 km. Bicicletele tandem sau ciclocross nu sunt acceptate în concurs. Bicicletele folosite în competiție trebuie sa respecte standardele oficiale pentru bicicletele de tip MTB și sa fie în perfecta stare de funcționare.
Concurenții vor fixa numărul de concurs care le-a fost înmânat in fata bicicletei, pe ghidon, pe toată durata concursului, pentru a fi vizibil de către arbitrii. In caz ca numărul de concurs nu este vizibil, organizatorul este absolvit de vina dacă apar erori in clasament care ii privesc pe concurenții aflați in aceasta situație. De asemenea, concurenții trebuie sa aiba grija si sa nu deterioreze sau deformeze cipul de participare aflat pe numar. Deterioarea lui poate duce la neinregistrarea trecerilor prin zonele de cronometrare. Toate bicicletele folosite trebuie propulsate doar prin forța umana proprie a concurentului. Nu se accepta dispozitive tehnice (de ex: motoare) care sa il ajute pe concurent sa obțină o performanta mai buna. Se interzice ajutorul publicului sau altor concurenți (de ex: tragerea sau împingerea unor concurenți de către o alta persoana). Toate bicicletele folosite trebuie sa fie in stare perfecta de funcționare, in special sistemul de frânare. Organizatorul își rezerva dreptul de a retrage din concurs bicicletele pe care le considera necorespunzătoare din acest punct de vedere.
Organizatorul este exonerat de răspundere și despăgubire pentru orice dauna materiala sau vătămare corporala suferita de un participant, sau spectator. Concurentul este constient de toate riscurile ce presupun aceasta participare si si le asuma in integralitate.
PROGRAM:
- Vineri, 18 octombrie
10:00 – 17:30 Previzualizare traseu
- Sâmbăta, 19 octombrie
14:00 – 17.00 Ridicare kit-urilor de concurs
18:00 Adunarea la start
18:15 Strigarea primelor 2 linii
18:20 Ședința tehnica
18:30 START
20:40 Festivitatea de premiere
STARTUL:
- Concurenții trebuie să se poziționeze la linia de start in ordinea chemării și pe linia indicata de către MC-ul competiției.
- Odată aliniați, concurenții trebuie să scoată înafara perimetrului de start mijloacele de încălzire (rulouri, trainere);
- Startul va fi dat de MC-ul competiției in următorul fel: un anunț cu numărătoare inversă de la 10, 9, …2, 1, START.
- Startul va fi comun de tip “Gun Start”.
ECHIPAMENT:
- Casca de ciclism este OBLIGATORIE pentru toate categoriile de concurenți, atât in timpul competiției cat și in timpul antrenamentelor!
- Este OBLIGATORIE echiparea cu lanterna frontală și/ sau lumina fașă puternică (>300 lumeni), precum și cu emițător lumină continuă roșie pe spate.
- Folosirea de către concurenți a sistemelor audio sau a sistemelor radio sau alte comunicații electronice sunt strict interzise.
- Este interzisă decuparea/găurirea numărului de concurs;
- Utilizarea anvelopelor cu crampoane metalice este interzisa;
- Bicicletele folosite in competiție trebuie să respecte standardele oficiale pentru bicicletele de tip MTB.
- Numărul de concurs va fi montat pe bicicleta, în față, pe ghidon și nu va fi înlăturat decât după trecerea liniei de sosire (sau în caz de abandon).
- Concurenții pot repara sau înlocui orice piesa cu excepția cadrului. Schimbarea bicicletei nu este permisă, concurenții trebuie să treacă linia de sosire cu același cadru și același număr pe ghidon.
- Înlocuirea unei roți se poate face în zona pentru echipe de la Start/Finish sau în alte zone indicate de organizator; În cazul unei pene sau a unor defecțiuni minore, concurentul este obligat sa elibereze traseul pentru a evita accidentările și sa-și rezolva problema într-un loc sigur.
Organizatorii sunt exonerați de răspundere dacă în timpul cursei publicul sau concurenții deteriorează marcajele de ghidare. Fiecare participant este obligat sa urmeze îndrumările comisarilor de traseu și a organelor de poliție. În locurile unde aceștia nu există, ei trebuie sa manifeste prudență. Concurenții vor lua parte la concurs doar după ce vor semna o declarație pe proprie răspundere din care reiese ca sunt apți din punct de vedere medical pentru efort fizic. Organizatorul își rezerva dreptul de a interzice participarea unui concurent dacă considera că nu este apt din acest punct de vedere.
Organizatorul este exonerat de răspundere dacă unul sau mai mulți concurenți suferă vătămări corporale sau pagube materiale ca urmare a unor incidente produse pe traseu.
Pentru a termina concursul, concurentul trebuie sa parcurgă cele 7 tururi. După ce trece linia de Finish primul concurent care a parcurs cele 7 tururi, restul concurenților vor fi opriți la linia de Finish, clasamentul se va face in funcție de timpul cel mai bun și numărul turelor parcurse.
6. RESPONSABILITĂȚILE ORGANIZATORULUI
Organizatorul va:
- asigură pachetul de start pentru concurenți;
- asigură traseul de concurs marcat corespunzător;
- asigură puncte de rehidratare și verificare;
- asigură recompensarea primelor trei locuri de la fiecare categorie prin premii în produse și/sau bani;
- asigură plasarea punctelor de control pe parcursul traseului și respectarea ordinii de sosire a concurenților la acestea;
- asigură cronometrarea cu un sistem de chip-uri;
- asigură siguranta la start și finish, prin paza și suport medical;
- pe zonele periculoase ale traseului (secțiuni de coborâre), arbitrii de pe traseu.
In condiții meteo nefavorabile sau alte variabile, Organizatorul poate decide schimbarea taseului, scurtarea, amânarea sau anularea competiției.
7. OBLIGAȚIILE ȘI RĂSPUNDEREA CONCURENTULUI:
- toți concurenții participa la competiție pe proprie răspundere.
- concurentul care suferă un accident sau orice fel de pagubă materiala (bicicleta, alte echipamente) renunță prin însăși înscrierea la competiție la orice drept de a solicita despăgubiri; sau de a recurge in instanță împotriva oricărei persoane implicata in organizarea competiției, in special împotriva: organizatorului sau voluntarilor implicați in organizarea competiției (persoane fizice sau juridice), împotriva sponsorilor, împotriva instituțiilor publice ce susțin competiția.
- concurenții trebuie să cunoască regulamentul și sa participe la ședința tehnica, sa considere cu precauție informațiile anunțate de organizatori, in ședința tehnica organizatorul anunță informații oficiale chiar dacă acestea nu sunt redactate in prezentul regulament.
- concurenții poarta întreaga responsabilitate civila și penala pentru orice dauna provocata de aceștia altor persoane in timpul cursei.
- in cazul constatării unui accident, concurenții sunt obligați sa il raporteze la următorul punct de control sau sa sune pe numărul de urgente afișat pe numărul de concurs.
- concurenții sunt obligați sa respecte regulile de protecție a mediului înconjurător.
- in caz de abandon sau descalificare sportivul e obligat sa își transporte bicicleta la standuri (excepție fac accidentările) și sa predea chip-ul de cronometrare la primul punct de control;
- concurenții sunt obligați sa protejeze/evite eventualii spectatori sau cetățeni ajunși întâmplator pe traseu.
- sa predea chip-ul de cronometrare la race-office-ul; pierderea sau deteriorarea lui presupune achitarea contravalorii lui.
8. CONDIȚII CE ATRAG DESCALIFICAREA
- Ne parcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui.
- Nefolosirea căștii de protecție pe timpul concursului.
- Nefolosirea lanternei frontale și/ sau luminii fata, precum și a emițătorului lumina continuă roșie pe spate.
- Folosirea dispozitivelor audio pentru muzica sau comunicatii, in timpul cursei.
- Pierderea chipului de cronometrare
- Comportamentul lipsit de Fair-Play fata de concurenți, organizatori sau spectatori (insultarea, îmbrâncirea concurenților, șicanarea, etc.)
- Folosirea/primirea ajutoarelor din afara concursului (folosirea autovehiculelor, a motocicletelor, a ajutorului venit din partea unei alte persoane, etc).
- Schimbarea bicicletei sau a numărului de competiție in timpul concursului.
- Abandonarea ambalajelor sau altor deșeuri pe traseu in afara zonei de alimentare.
- Descalificările se pot face și după concurs in urma vizualizării pozelor, filmelor, sau a sesizării fondate a altor concurenți.
- Nerespectarea regulilor specifice unui concurs de tip XCO;
9. COMISIA DE VALIDARE A CÂȘTIGĂTORILOR ȘI ACORDAREA PREMIILOR
Comisia este formata din trei membrii desemnați de conducerea organizatorului. In situația in care unul dintre membrii comisiei este in imposibilitate de a își exercita atribuțiile, acesta este înlocuit cu un membru desemnat de ceilalți doi membrii. In situația in care doi sau toți membrii comisiei sunt in imposibilitate de a își exercita atribuțiile, conducerea organizatorului va numi o noua comisie. Toate deciziile comisiei se iau cu majoritatea voturilor membrilor. Orice situație/problema care apare in cursul desfășurării Concursului este soluționata de către comisie conform deciziei acesteia.
10. DREPTURI DE AUTOR
Organizatorul își rezerva dreptul de a folosi in nume propriu sau prin cesiune către partenerul principal al concursului, orice material fotografic, video și audio cu concurenții MoonTimeBike, din timpul desfășurării acestui concurs (inclusiv de la linia de start/finish și premierele la podium), in scopuri de promovare a evenimentului.
11. ÎNCETAREA CONCURSULUI
Prezentul Concurs va înceta de drept la data de 19 octombrie 2019, ora 22.00 și poate înceta înainte de termen numai în cazul producerii unui eveniment de forța majora – de natura a face imposibila derularea.
Retragerea in timpul concursului, concurenții care nu doresc continuarea cursei trebuie sa informeze organizatorii la standul Start/Sosire sau la oricare dintre punctele de control, predând chip-ul de cronometrare.
12. REGULAMENTUL CONCURSULUI
Regulamentul Concursului este disponibil pe pagina http://moontimebike.ro/regulament/. Prin participarea la acest Concurs, participanții sunt de acord sa se conformeze acestui Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe www.moontimebike.ro sau in ziua concursului la ședința tehnică.
13. ALTE REGULI
Participantul la concurs accepta sa se conformeze acestui regulament.
Participantul este obligat sa faca cel putin o recunoastere a traseului inainte de cursa pentru propria siguranta.
In cazul in care organizarea concursului este împiedicată de evenimente de forță majora, și/sau de evenimente meteo nefavorabile, organizatorul își rezerva dreptul de a decide, după caz, încheierea sau prelungirea concursului.
Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica prezentul regulament de cate ori este necesar, cu informarea corespunzătoare a celor interesați.
Prezentul Regulament a fost întocmit și va fi făcut public, conform legislației in vigoare, pe întreaga perioada de desfășurare a concursului, acesta putând fi consultat la solicitarea oricărui concurent la concurs pe pagina www.moontimebike.ro.